Newsletter
Abonati-va la newsletter-ul Raabe.ro pentru a primi stiri despre ultimele oferte si aparitii Nume Categorii de interes




Adresa email

ORDONANTĂ DE URGENTĂ nr. 76 din 30 iunie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,
ţinând seama de faptul că în prezent procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt îngreunate de utilizarea abuzivă a căilor de atac, respectiv a contestaţiilor, de existenţa prevederilor legale potrivit cărora autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a încheia contractul dacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau hotărârea primei instanţe de judecată a fost atacată, cu consecinţa afectării procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, este necesară scurtarea duratei acestora.
Totodată, pentru evitarea unui comportament necorespunzător din partea operatorilor economici care, constatând că nu au şanse de câştig, tergiversează aplicarea procedurii, este necesară sancţionarea acestora în vederea diminuării numărului foarte mare de contestaţii care îngreunează procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
Ţinând cont de toate aceste precizări, precum şi de perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară şi luând în considerare faptul că prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.177/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2004/17/CE, 2004/18/CE şi 2009/81/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte pragurile de aplicare a acestora în cazul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, iar legislaţia naţională trebuie să asigure transpunerea directivelor astfel cum au fost acestea modificate, se impune iniţierea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în care să fie prevăzute ajustările impuse de noile prevederi europene şi prin care să fie îmbunătăţit în continuare cadrul de reglementare a achiziţiilor publice.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Textul integral al Ordonanţei de Urgenţă îl găsiţi ataşat

Pentru a beneficia de SERVICIUL DE CONSULTANTA gratuita trebuie doar sa va abonati la produsul Achizitii Publice  DETALII AICI


Recomanda acest articol Tipareste pagina